| |
"Imprumutata"
de la animale, pielea a fost primul vesmant al omului, iar
în zonele unde cresterea vitelor si a oilor era una din
principalele ocupatii ale satenilor, s-a dezvoltat o mica
industrie a pielariei.
Deoarece numarul meseriasilor in ale tabacariei si cojocariei
s-a redus, a devenit o obisnuinta ca cele doua meserii sa
fie asimilate de catre o singură persoana. Tehnica prelucrarii
pieilor nu s-a modificat prea mult fata de inceputul secolului
XX, multe din standardele de atunci fiind valabile si astazi,
mai putin moda care este intr-o continua schimbare si da
batai de cap meseriasilor.
Cazile în care se tabacesc pieile crude sunt facute de tamplari
din partea locului si au o vechime de peste un veac. Pentru
toate cunostintele acumulate, mesterii de astazi poarta
un respect deosebit celor care i-au deprins cu tainele meseriei.
Ca si la alte indeletniciri,
cel care aspira la titlu de tabacar trebuia sa parcurga
unele etape obligatorii: ucenic sau "sagart",
cum se spune in Banat, apoi calfa, si numai dupa ani dobindea
mult ravnitul titlu de "maistor".
Achizitionarea pieilor se face dupa un procedeu vechi de
cand meseria. Daca cineva taie un animal, aduce pielea tabacarului,
iar acesta o prelucreaza si o foloseste. Pot trece ani pana
cand clientul vrea un cojoc, dar pieile aduse raman în evidenta
si se trec chiar si în contul copiilor sau al nepotilor. |
 |
